Cine suntem

Skyline Academy s-a născut din dorința de a oferi o pregătire serioasă și actuală pentru toți cei care vor să piloteze drone în mod responsabil.

Credem în valoarea cunoașterii aplicate și în importanța respectării regulilor, iar prin cursurile noastre, aliniate cerințelor europene, susținem formarea unei comunități de piloți profesioniști. Viziunea noastră este simplă: un viitor în care operarea dronelor se face în siguranță, cu încredere și cu respect față de spațiul aerian.

Cum obții permisul de pilot UAV – categoriile A1/A3 și A2

Permisul de dronă se obține în urma examenului susținut la AACR, însă pregătirea teoretică necesară o poți face cu Skyline Academy. Cursul online acoperă cerințele teoreticepentru categoriile A1/A3 și A2, astfel încât să poți zbura legal și în siguranță în Uniunea Europeană.

  • A1/A3

    Obligatoriu pentru toate dronele de peste 250 g

  • A2

    Obligatoriu pentru zboruri mai complexe, cu distanțe mai apropiate față de persoane

  • Legsilație europeană

    Permite operarea dronelor în toate statele membre UE, precum și în Elveția, Islanda și Norvegia

Suport dedicat și soluții adaptabile pentru echipe

Cursurile Skyline Academy vin la pachet cu sprijin real pe tot parcursul pregătirii. Ai mereu la dispoziție o persoană de contact care îți răspunde la întrebări și te ajută să clarifici pașii necesari pentru examenul AACR. În același timp, experiența noastră poate fi valorificată și prin programe dedicate grupurilor sau echipelor care urmăresc să își dezvolte competențele în operarea dronelor.
Pilot UAV

FAQ

  • Ce cursuri trebuie să urmez pentru a pilota o dronă legal în România?

    Pentru zboruri recreative și în categoria „Open” (sub 120 m), ai nevoie de certificatul A1/A3 (examen online). Dacă vrei să zbori aproape de oameni sau în scenarii complexe, ai nevoie și de A2. Skyline Academy oferă ambele cursuri autorizate conform legislației în vigoare.

  • Ce vârstă minimă se cere pentru a pilota o dronă?

    16 ani – pentru subcategoria A1/A3, dar și pentru A2 și operațiuni industriale sau comerciale

  • Cum mă înregistrez ca operator UAV?

    Te înregistrezi online pe uas.caa.ro (AACR), unde plătești o taxă de 10 EUR. Primești un cod de operator care trebuie afișat pe dronă. Înregistrarea este obligatorie pentru drone cu camera sau cele peste 250 g. Consultă site-urile www.laorizont.ro și www.skylinedrones.ro pentru a înțelege pe deplin procesul de înregistrare atât al operatorului, cât și al dronei.

  • Codul de operator este valabil și în UE?

    Da. Un cod emis în România este recunoscut în toate statele membre EASA.

  • Ce autorizații suplimentare sunt necesare?

    Pentru zboruri în zone urbane, peste mulțimi de oameni sau adiacente infrastructurii critice, ai nevoie de autorizație specială de la AACR/Romatsa și notificări sau avize (ex: MApN, Poliție, Romatsa).

  • Categoria OPEN (operațiuni cu risc scăzut)

    Este cea mai frecvent utilizată în România, destinată operatorilor hobby sau profesioniști care lucrează în condiții controlate. Subcategorii: A1 – poți zbura aproape de oameni (dar nu peste mulțimi); dronă sub 250 g sau certificată C0/C1 A2 – zboruri la minimum 30 m față de oameni; dronă max. 4 kg; necesită curs + examen A2 A3 – zboruri în zone izolate, departe de persoane; drone până la 25 kg

  • Categoria SPECIFIC (pentru zboruri mai riscante)

    Se aplică atunci când nu te încadrezi în OPEN (ex: zbor în oraș, peste mulțimi, zbor BVLOS, în afara vizibilității directe).

  • Categoria CERTIFIED (pentru drone de mari dimensiuni și scopuri speciale)

    Operațiuni cu drone desfășurate în medii urbane sau rurale, utilizând rute predefinite în spații aeriene unde sunt disponibile servicii U-space. Acest tip de operațiuni include utilizarea dronelor fără pilot pentru transportul de pasageri sau de marfă. Exemple relevante sunt serviciile de tip air-taxi sau livrările de colete care ajung direct la balconul locuinței, pe acoperișul clădirii sau în curtea din față.

  • Ce responsabilități am ca operator și pilot UAV?

    Ca operator UAV, sunt responsabil de înregistrarea dronei, desemnarea piloților calificați, întocmirea procedurilor de operare și asigurarea respectării legislației EASA (inclusiv Remote ID, geozone, întreținere și protecția datelor). Ca pilot UAV, trebuie să cunosc regulile de zbor, să fac verificările pre-zbor, să mențin vizual contactul cu drona (VLOS), să evit coliziunile și să reacționez corect în caz de urgență. Sunt direct responsabil de siguranța zborului.

Un ecosistem dedicat sectorului UAV

Skyline Academy face parte dintr-o inițiativă mai amplă, construită în jurul pasiunii și profesionalismului în domeniul dronelor.

Alături de La Orizont, furnizor de soluții UAV și tehnologii de ultimă generație, și Skyline Drones, specializat în servicii profesionale de inspecție și cartografiere aeriană, formăm un ecosistem integrat. Obiectivul nostru comun este să oferim produse, servicii, sprijin și încredere pentru toți cei care vor să exploreze și să valorifice potențialul dronelor, fie ca profesioniști, fie ca pasionați.

Skyline Drones

Servicii profesionale de inspecții cu drone

Skyline Drones oferă servicii UAV profesionale, specializate în inspecții industriale, monitorizare și cartografiere aeriană pentru companii din diverse domenii. Folosim drone performante, senzori specializați și software avansat pentru a colecta date precise și pentru a furniza rezultate fiabile și aplicabile în timp real. Echipa noastră combină expertiză tehnică și experiență practică, asigurând soluții adaptate fiecărui proiect, cu accent pe siguranță, eficiență și optimizarea operațiunilor.

La Orizont

Distribuitor de drone profesionale

La Orizont se angajează să fie partenerul strategic pentru companiile care adoptă tehnologia UAV la nivel enterprise. Astfel, accesul la soluții aeriene de top este facilitat și combinant cu echipamente de ultimă generație și software avansat, pentru a genera valoare strategică prin date precise și decizii bazate pe informații concrete.

Mediu de învățare digital, modern și accesibil

Cursurile Skyline Academy se desfășoară într-o platformă online intuitivă, concepută să te sprijine pas cu pas pe parcursul pregătirii. Ai acces complet la materiale, pentru a învăța în ritmul tău și a reveni ori de câte ori ai nevoie.

Vrei să fii primul care află noutățile din domeniul UAV?

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Mulțumim